Călin Ionescu, numit director general executiv al Sphera Franchise până în 2023
Sphera Franchise Group, care operează restaurantele KFC (în România, Italia şi Moldova) şi Pizza Hut şi Taco Bell (în România), l-a numit pe Călin Ionescu director general executiv până la data de 1 mai 2023. Acesta fusese numit în funcţia de director general executiv interimar al companiei începând cu 24 aprilie 2020.
”Conducerea Sphera Franchise Group informează acţionarii cu privire la numirea, în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie din data de 8 octombrie 2020, lui Călin Ionescu, în calitate de director general executiv al companiei. Mandatul lui Călin Ionescu este efectiv începând cu data de 8 octombrie 2020 până la data de 1 mai 2023. În aceeaşi şedinţă, Consiliul de Administraţie a luat act de renunţarea lui Anastasios Tzoulas la mandatul de administrator, la funcţia de vicepreşedinte al Consiliului în cadrul Sphera Franchise Group, precum şi la statutul de membru al Comitetului de Audit al companiei. Renuntarea la mandat va deveni efectivă începând cu data de 9 octombrie 2020”, arată compania într-un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Cifrele Sphera Franchise Group
Compania a avut pierderi de 22,36 milioane lei în primul semestru, de la un profit net de 18,09 milioane lei în perioada similară din 2019.
Vânzările în restaurante s-au ridicat la 304,58 milioane lei, mai mici cu 31,6% faţă de primele şase luni din 2019.
La 30 iunie 2020, grupul avea 148 de restaurante active, dintre care 79 de locaţii KFC, 21 de restaurante Pizza Hut, 21 Pizza Hut Delivery şi 10 locaţii Taco Bell în România, 16 restaurante KFC în Italia şi un restaurant KFC în Republica Moldova.
La 30 iunie 2020, Sphera Franchise Group avea un număr de 5.003 de angajaţi.
Sphera Franchise Group este o companie holding ce reuneşte branduri precum KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery şi Taco Bell.
KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery şi Taco Bell sunt operate în sistem de franciză de către companiile deţinute de Sphera Franchise Group, cel mai mare grup de restaurante din sectorul restaurantelor cu servicii complete din România.
Sphera Franchise Group a fost înfiinţată pe 16 mai 2017. Acţiunile companiei au intrat la tranzacţionare pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti pe 9 noiembrie 2017.