BVB: Tranzacţii de peste 10 miliarde lei în primele 10 luni ale anului

Valoarea totală a tranzacţiilor pe segmentul de acţiuni a depăşit în primele zece luni cifra realizată pe întreg anul 2019, ajungând la 10,3 miliarde lei în perioada ianuarie-octombrie, cu 6,4% peste întreg nivelul de 9,68 miliarde lei realizat pe întreg aanul 2019.

„Pieţele de capital sunt în continuare sensibile la factorii de risc asociaţi pandemiei de coronavirus, iar luna octombrie a adus o deteriorare a sentimentului investiţional la nivelul pieţelor de acţiuni de pe plan internaţional, pe măsură ce s-au accentuat îngrijorările privind al doilea val al pandemiei.

Degradarea condiţiilor de sănătate publică se reflectă în activitatea burselor, însă investitorii sunt atenţi şi la anunţurile care ar putea permite ameliorarea situaţiei actuale şi orice veste semnificativă în acest sens se transmite în activitatea investiţională. O caracteristică importantă a pieţei locale este că a reuşit, chiar şi în aceste condiţii, să obţină performante în ceea ce priveşte valoarea de tranzacţionare.

Astfel, la finalul primelor 10 luni din acest an, valoarea totală a tranzacţiilor pe segmentul de acţiuni a depăşit cifra realizată pe întreg anul 2019. Mai exact, valoarea cumulată realizată pe segmentul de acţiuni listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a fost 10,3 miliarde lei în perioada ianuarie-octombrie, cu 6,4% peste întreg nivelul de 9,68 miliarde lei realizat pe ansamblul anului anterior”, arată BVB.

Investiţii la bursă pe timp de criză

Reprezenanţii bursei spun că oportunităţile şi temerile sunt inerente sistemului pieţei de capital, însă criza de sănătate publică prezintă provocări pe planuri multiple. „Tot mai mulţi români înţeleg că bursa este un canal prin care pot să-şi sporească avuţia şi să-şi dobândească astfel independenţa financiară. Astăzi, cu bani puţini, în mod rapid şi online, poţi deschide un cont de tranzacţionare la bursa devenind acţionar în companiile reprezentative din economia românească.

Mai mult, perioada de dobânzi scăzute pe care o traversăm şi inflaţia care erodează câştigurile oferite la depozite sunt fenomene care amplifică atractivitatea altor tipuri de plasamente, cum ar fi investiţiile în obligaţiunile sau în acţiunile emitenţilor prezenţi la BVB. După cum am văzut în august, foarte mulţi români au luat contact cu bursa cumpărând titluri de stat Fidelis. Ne bucurăm că Ministerul Finanţelor Publice revine la BVB cu o nouă ofertă de vânzare de titluri de stat pentru populaţie şi că fenomenul bursier are priză la un public tot mai numeros,” a declarat Radu Hanga, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti.

Oportunităţi de plasare a economiilor în valori mobiliare

Pieţele de capital au rămas, chiar şi în aceste condiţii restrictive de pandemie, un canal vital de asigurare a circulaţiei fluxurilor de bani, ceea ce este esenţial atât la nivel economic, cât şi la nivel social.

„Bursa românească îşi îndeplineşte în continuare rolul fundamental de a finanţa economia şi funcţionează, inclusiv în condiţii de pandemie, ca un furnizor de lichiditate în rândul emitenţilor de acţiuni sau obligaţiuni. În tot acest timp, am asistat la runde de finanţare încheiate cu succes pe piaţa de capital din România, ceea ce demonstrează că, în pofida volatilităţii şi a incertitudinilor, investitorii sunt atenţi la oportunităţile de plasare a economiilor în valori mobiliare.

Perioada următoare va consemna probabil şi mai multă activitate pe bursă pentru ca ponderea României în indicii MSCI destinaţi Pieţelor de Frontieră va creşte, din decembrie, urmând să ajungă de la 8% în prezent la peste 10% într-un an de zile, conform mecanismului MSCI aplicabil în cazul reclasificării Kuweitului. Prin urmare, România va deveni o piaţa mai importantă în acest indice, ceea ce este o veste excelentă pentru investitorii de la BVB,” a spus Adrian Tănase, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti.

Interesul crescut pentru acţiunile listate la BVB s-a reflectat şi la nivelul lichidităţii, indicator măsurat prin prisma valorii medii zilnice de tranzacţionare, care s-a situat la 49 de milioane de lei (peste 10 milioane de euro), în creştere cu 22% faţă de primele 10 luni ale anului anterior.