BVB: Pe Piaţa Reglementată a bursei au fost realizate tranzacţii totale de 4,66 miliarde lei în primul trimestru
Valoarea totală a tranzacţiilor cu toate tipurile de instrumente financiare a crescut cu 30,4% în primele trei luni ale acestui an faţă de perioada similară a anului trecut, iar pe Piaţa Reglementată a Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au fost realizate tranzacţii totale de 4,66 miliarde lei. Bursa a anunţat luni că indicii BET şi BET-TR sunt la maxime istorice şi au crescut în ultimul an cu 50%, iar piaţa de capital ar putea deveni a doua sursă de venituri după salarii.
”Valoarea totală a tranzacţiilor cu toate tipurile de instrumente financiare a crescut cu 30,4% la finalul primelor trei luni ale acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut. Pe Piaţa Reglementată a BVB au fost realizate tranzacţii totale de 4,66 miliarde lei. Tot la nivelul primului trimestru, lichiditatea medie zilnică cu toate tipurile de instrumente financiare s-a situat la 74 milioane lei (15,2 milioane euro), în creştere cu 28,4% comparativ cu primul trimestru al anului anterior”, anunţă bursa.
Activitatea investiţională la BVB îşi continuă astfel parcursul ascendent în prima parte a anului 2021, după rezultatele record obţinute în 2020 când investitorii prezenţi pe bursa românească au tranzacţionat instrumente financiare în valoare totală de 18,3 miliarde lei, echivalentul a 3,77 miliarde euro. A fost cea mai mare valoare anuală înregistrată vreodată pe segmentul principal al bursei româneşti şi a depăşit cu aproape 25% recordul anterior consemnat în anul 2007.
”Piaţa de capital din România doboară record după record în acest an pe măsură ce investitorii prezenţi la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au contribuit la creşterea pieţei la noi maxime istorice. Indicele de referinţă BET şi echivalentul acestuia incluzând dividendele, BET-TR, au atins noi maxime istorice la finalul primului trimestru din acest an. Pentru prima dată în istoria de 23 de ani a indicelui BET a fost depăşit pragul de 11.000 de puncte. Mai exact, în ultima şedinţă de trazacţionare din luna martie, BET a afişat un nivel de 11.189 puncte. Indicele BET-TR, care include şi dividendele acordate de companiile din BET, a atins noi niveluri record şi a continuat raliul spre 19.000 de puncte. În şedinţa de tranzacţionare de 31 martie a atins cel mai înalt nivel de la înfiinţare: 18.848 puncte”, arată BVB.
BVB: Indicii BET și BET-TR au crescut cu peste 14%
Doar în primele 3 luni ale acestui, indicii BET şi BET-TR au crescut cu peste 14%. În ultimele 12 luni, creşterile au fost de 46,7% pentru BET, iar pentru BET-TR de 54,4%.
”Piaţa de capital ar putea deveni a doua sursă de venituri după salarii. Cine investeşte lunar o parte din salariu poate ajunge să aibă echivalentul unui al 13-lea salariu din randamentele şi dividendele oferite de companiile listate la bursă, evident în funcţie de procentul din salariu care este investit şi în funcţie de performanţa anuală a pieţei. Pe termen lung, un comportament investiţional constant va conduce la atingerea independenţei financiare într-un mod mult mai rapid şi realist. A lipsi acum ca investitor din piaţa de capital este ca şi când ai refuza o majorare salarială, iar în viitor şi pe termen lung o astfel de absenţă este mult mai costisitoare. Pentru companii, accesul la capital este o consecinţă firească a prezenţei pe bursă, însă beneficiile listării sunt multiple şi pe mai multe paliere: transparenţă, guvernanţă corporativă, evaluare a businessului dictată de piaţă, publicitate crescută în rândul investitorilor şi în mass-media, un grad crescut de încredere în rândul partenerilor de business. A fi o companie listată reprezintă o recunoaştere publică a performanţei managementului şi permite stimularea performanţei angajaţilor prin acordarea de acţiuni prin programul de stock option plan”, a declarat Radu Hanga, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti.
Reprezentanţii bursei spun că există în continuare un interes crescut pentru piaţa de capital autohtonă.
„Suntem la maxime istorice şi constatăm că există în continuare un interes crescut pentru piaţa de capital autohtonă, atât din partea investitorilor instituţionali, cât şi din partea celor individuali. Din punct de vedere al multiplilor de tranzacţionare, România este una dintre cele mai ieftine pieţe emergente, iar dividendele oferite fac piaţa noastră şi mai atractivă. Noile recorduri atinse de indicii BET şi BET-TR reprezintă o validare dată de investitori că asistăm la o revenire puternică în ceea ce priveşte performanţa de business a companiilor listate, însă sunt şi alţi parametri importanţi prin care activitatea bursieră poate fi interpretată. Creşterea lichidităţii reprezintă un obiectiv esenţial de dezvoltare, înregistrăm o creştere a valorilor tranzacţionate pe toate instrumentele în acest trimestru, însă îmbunătăţirea condiţiilor de lichiditate, mai ales pe segmentul de acţiuni, rămâne una dintre priorităţile principale ale Bursei de Valori Bucureşti”, a afirmat Adrian Tănase, directorul general al BVB.