Blue Air și Wizz Air, executate silit de FlightClaim
FlightClaim.ro, companie olandeză cu sediu şi în România, specializată în asistarea pasagerilor cu zboruri întârziate, anulări sau overbooking, a obţinut în instanţă în România, Spania şi Germania decizii definitive în procese intentate companiilor aeriene care nu au plătit compensaţiile legale între 250-600 euro pentru pasagerii zborurilor anulate sau întârziate, printre care se numără Blue Air şi Wizz Air.
În urma finalizării proceselor în instanţă şi a obţinerii deciziilor definitive, FlightClaim.ro a apelat la executori judecătoreşti pentru a pune poprire pe conturile companiilor aeriene care nu au respectat drepturile pasagerilor şi nici obligativitatea de a plăti compensaţiile legale către firma care îi asista pe pasageri.
”Forţată de decizia unor companii aeriene de a ignora legea şi regulamentul european, FlightClaim.ro, în numele pasagerilor reprezentaţi, a acţionat în instanţă companiile aeriene pentru neplata unor sume începând de la 250 euro şi ajungând până la 600 euro/persoană, chiar dacă acest lucru înseamnă în final o plată aproape dublă pentru compania aeriană, adunându-se cheltuieli de judecată şi de executare”, arată reprezentanţii FlightClaim.ro.
Blue Air și Wizz Air, trei proceduri de executare
Cele mai recente situaţii de acest tip implică companiile Blue Air şi Wizz Air, împotriva cărora s-au iniţiat în total trei proceduri de executare în luna ianuarie a acestui an.
”Pe tot parcursul anului trecut au mai fost executate şi alte companii aeriene de linie precum Vueling sau Tarom, inclusiv la instanţe din străinătate, în timp ce numeroase dosare ale pasagerilor care au călătorit cu Air Bucharest, Lufthansa, Iberia, Alitalia, Swiss, Air Moldova, Ryanair, Eurowings sau TAP sunt în plină procedură în instanţă”, precizează compania.
FlightClaim are deschise în instanţă aproximativ 170 de dosare
În total, în acest moment FlightClaim.ro are deschise în instanţă aproximativ 170 de dosare, dintre care aproximativ 30 în România, 100 în Germania, 30 în Franţa şi zece în Spania. Procesele în instanţă reprezintă doar 2% din totalul cazurilor, cele mai multe cazuri fiind rezolvate totuşi pe cale amiabilă de specialiştii şi avocaţii companiei. Cea mai mică sumă executată a fost de 250 euro, cu o decizie împotriva companiei aeriene Blue Air. Valoarea medie a deciziilor de executare este de aproximativ 10.000 lei, pentru grupuri de 5-8 pasageri.
”Deşi regulamentul european este mai mult decât clar în ceea ce priveşte drepturile pasagerilor şi cuantumul compensaţiilor datorate pentru fiecare caz în parte, înfcă ne confruntăm cu refuzul companiilor aeriene de a-l respecta şi de a-şi respecta obligaţiile faţă de pasageri, chiar şi atunci când există o decizie definitivă în instanţă. Astfel, s-a ajuns la situaţia în care companii precum Blue Air să aibă de plată către noi aproximativ 1.000 de cazuri de compensaţii de 250 şi 400 euro per pasager, unele chiar şi mai vechi de un an, pentru clienţi pe care îi reprezentăm, clienţi care au dreptul legal să primească banii şi pentru care probabil vom ajunge tot în Instanţă şi la executarea conturilor companiei, cu costuri mult mai mari din partea companiei aeriene”, a declarat Cees Werff, director general FlightClaim.ro.
Companiile aeriene ajung să plătească chiar şi de două ori mai mult decât compensaţia iniţială
”După toate demersurile legale şi de executare, suma datorată ajunge să fie chiar şi de două ori mai mare decât era iniţial, întrucât companiile aeriene achită şi cheltuielile de judecată şi de executare. Din aceste sume operatorii aerieni ar putea plăti compensaţii în număr dublu pentru pasageri, acţionând legal şi câştigându-şi renumele de companie ce îşi respectă clienţii. Şi totuşi unele companii aeriene aleg să nu o facă, este incredibil”, a declarat Ramona Colea, director operaţional al BaniDinCer.ro, compania care reprezintă în România organizaţia FlightClaim.
Dincolo de cheltuielile de judecată şi de executare pe care le suportă, există cazuri în care pasagerii şi echipa de avocaţi FlightClaim.ro solicită şi alte sume ca daune morale, în special din cauza condiţiilor în care au fost ţinuţi pasagerii în aeroporturi (dacă au fost nevoiţi să doarmă pe jos, în aeroport, dacă nu au avut acces la apă şi mâncare, etc), dar şi în funcţie de situaţia fiecărui pasager în parte (dacă sunt familii cu copii mici, femei însărcinate, persoane cu anumite dizabilităţi sau cu starea de sănătate precară), ori dacă au avut alte cheltuieli sau pierderi (de exemplu vacanţe anulate, alte curse aeriene pierdute, etc). Din 30 de pasageri români eligibili, doar unul îşi obţine drepturile de la companiile aeriene.
”Speriaţi de birocraţie sau de procedura dificilă, doar 5% dintre românii aflaţi în situaţia unui zbor cu probleme ajung să îşi ceară drepturile de la companiile aeriene şi caută să primească compensaţiile de 250, 400 sau 600 de euro, în funcţie de conjunctura anulării sau amânării zborului”, adaugă reprezentanţii companiei.
Compania olandeză FlightClaim.ro înregistrează zilnic între 30 şi 50 de cereri de compensare de la pasagerii români care doresc să îşi primească drepturile de la companiile aeriene. La nivel european, pragul de 1 miliard de pasageri a fost atins încă din anul 2017, dar proporţional cu acesta a crescut şi incidenţa problemelor de zbor.
Conform datelor Eurostat, numărul zborurilor cu probleme a crescut în ultimii ani cu aproximativ 40%. În anul 2018 peste 4,5 milioane de pasageri au fost afectaţi de anularea sau întârzierea zborurilor, ceea ce se traduce printr-un total al compensaţiilor de aproape 2 miliarde de euro. Valoarea medie a compensaţiilor per pasager în Europa este de 422,85 euro.