Bătălia pentru ochii planetei
Industria cinematografică trece printr-un amplu proces de consolidare, iar la Hollywood își fac apariția nume noi, greu de imaginat în urmă cu un deceniu. Gigantul online Amazon a anunțat recent că a ajuns la o înțelegere cu acționarii studiourilor MGM pentru preluarea integrală a companiei, într-o tranzacție totală de aproape 8,5 miliarde de dolari. MGM – dacă nu vă spune foarte multe numele, cu siguranță vă este familiară imaginea leului de pe genericul filmelor pe care le produce – este un simbol al cinematografiei americane.
Fondat în prima epocă de aur a filmului, MGM (inițial, Metro-Goldwyn-Mayer) a creat două dintre cele mai de succes francize cinematografice din toate timpurile: „James Bond“ și „Rocky“. Printre cele 4.000 de filme din arhiva MGM se numără „Vrăjitorul din Oz“, „Ben Hur“, „Instinct primar“ sau „Tăcerea mieilor“. Proprietarii s-au schimbat de multe ori până acum, printre ei numărându-se fondatorul televiziunii CNN, Ted Turner, și miliardarul Kirk Kerkorian. Doar acesta din urmă a cumpărat și a vândut de trei ori compania.
DE VÂNZARE. Până să bată palma cu Amazon, acționarii de dată recentă ai studiourilor MGM s-au străduit ani în șir să găsească un cumpărător. Este vorba despre mai multe fonduri de investiții, precum Anchorage Capital, Highland Capital Partners sau Owl Creek Investments, care au preluat controlul companiei (nu este listată pe bursă) în 2010, când se afla pe buza prăpastiei. Prețul de vânzare a fost considerabil mai ridicat decât cel indicat în decembrie anul trecut, ceea ce demonstrează cât de intensă este competiția pentru conținutul video premium. La acel moment, prețul sugerat de vânzători era de 5 miliarde de dolari.
Achiziția, a doua cea mai scumpă din istoria Amazon, vine să întărească serviciul său de streaming, Prime Video, în competiția cu Netflix. În aprilie, Jeff Bezos, fondatorul și (încă) CEO-ul companiei, a dezvăluit numărul abonaților la serviciul său, care se apropie cu pași repezi de cel înregistrat de Netflix – peste 200 de milioane de persoane. Cu toate acestea, la capitolul creativitate, Prime Video nu se ridică (pentru moment, cel puțin) la nivelul platformei Netflix. Asta nu înseamnă că serviciul Amazon nu a produs câteva filme sau show-uri de televiziune care să nu se bucure de aprecierile criticilor, precum „Transparent“ sau „One Night in Miami“.
Deși au strategii diferite, în sensul că Prime Video își propune nu doar să vândă conținut video, ci și să transforme o parte din urmăritori în clienți Amazon, marea bătălie pentru supremație se duce acum între cele două companii. Lucrurile se vor complica, pentru că nici studiourile tradiționale nu stau cu mâinile în sân. Oficialii Sony, producătorul francizelor „Omul-Păianjen“, „Jumanji“ sau „Karate Kid“, spun că nu au de gând să vândă și vor să participe la războiul streamingului de unii singuri. E greu totuși să concurezi cu miliardele pe care liderii pieței le aruncă în joc. Doar anul trecut, Prime Video și Netflix au cheltuit pe conținut aproape 30 de miliarde de dolari, cumulat.
De altfel, Rupert Murdoch, după ce a pierdut cursa preluării WarnerMedia în fața grupului telecom AT&T, a recunoscut că nu va avea suficientă anvergură pentru a concura cu cei mari și a vândut – o mișcare surprinzătoare – 21st Century Fox, un alt simbol al Hollywoodului. Cumpărătorul a fost Disney, cea mai mare companie media din lume, care prin achiziția de 66 de miliarde de dolari a crescut forța propriului serviciu de streaming Disney+ (acesta nu este deocamdată disponibil în România).
Și AT&T este un challenger de luat în seamă, pentru că, pe lângă WarnerMedia (acum, o entitate separată de compania-mamă) – „părintele“ unor superproducții precum „Batman“ sau „Harry Poter“ –, deține și rețeaua HBO (aceasta a creat „Urzeala tronurilor“) și stația de televiziune CNN. Mutatis mutandis, și operatorii de telefonie și internet prezenți în România sunt producători de conținut, cel mai activ fiind grupul Digi. Fără să fi intrat pe piața propriu-zisă a streamingului, deține canale TV de știri, sport sau filme.
NORI LA ORIZONT. Revenind la noua mutare făcută de Amazon, viitorul companiei nu se anunță unul liniștit. Pe măsură ce s-a transformat dintr-o librărie online într-un conglomerat de comerț și, mai nou, de media, atrage tot mai mult atenția organismelor antitrust atât în Europa, cât și în Statele Unite. Trăiește experiența pe care Microsoft o avea în urmă cu 30 de ani.
O instituție americană a redactat un raport în octombrie anul trecut care arată că Amazon are putere de monopol asupra comercianților care își vând produsele pe platforma marketplace. Oficialii americani sugerează că, prin politicile sale, compania a ridicat în mod nejustificat prețurile finale ale produselor și, totodată, a afectat concurenții.
Este de așteptat ca investigații noi să fie deschise și în jurul preluării studiourilor MGM. E, până la urmă, un film care merită urmărit.