Avertisment pentru şoferi: După încetarea stării de alertă, dovezile înlocuitoare ale permiselor de conducere, cu drept de circulaţie, rămân valabile pentru o perioadă de 10 zile

Ministerul Public a precizat, miercuri, într-un mesaj pe Facebook, că după încetarea stării de alertă, dovezile înlocuitoare ale permiselor de conducere – cu drept de circulaţie rămân valabile pentru o perioadă de 10 zile, până la data de 18 martie 2022 inclusiv, astfel că persoanele care doresc să îşi prelungească dreptul de circulaţie, în condiţiile art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, trebuie să se adreseze în cel mai scurt timp unităţii de parchet competente.

”Reamintim persoanelor interesate, implicate în dosare penale, prevederile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, conform cărora, după încetarea stării de alertă, dovezile înlocuitoare ale permiselor de conducere – cu drept de circulaţie rămân valabile pentru o perioadă de 10 zile, până la data de 18 martie 2022 inclusiv”, afirmă Ministerul Public.

Ministerul recomandă persoanelor care doresc să îşi prelungească dreptul de circulaţie, în condiţiile art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, să se adreseze în cel mai scurt timp unităţii de parchet competente şi să îşi exprime disponibilitatea privind comunicarea prin poşta electronică a ordonanţelor parchetului.

Starea de alertă a încetat, miercuri, pe teritoriul României, astfel că au fost anulate şi toate restricţiile impuse prin această stare excepţională.