Au trecut 36 de ani de la dezastrul nuclar de la Cernobîl. Povestea dezinformării: Cum a reacționat Nicolae Ceaușescu
La 26 aprilie 1986, o zi de sâmbătă, puțin după miezul nopții, un experiment ratat s-a transformat în cel mai mare dezastru nuclear din istorie. Conceput ca un test care să arate că în urma unei pene de curent, reactorul ar funcționa în condiții sigure, experimentul a fost în realitate o mare catastrofă.
La ora 1 și 23 de minute la Reactorul 4 al centralei nuclearo-electrice de la Cernobîl s-au produs două explozii, la intervale scurte de timp. Instantaneu, au fost eliberate cantități mari de radiații care au depășit cu mult valorile maxime admise. Prima așezare afectate a fost orașul Pripiat, aflat la doar 1,5 kilometri de locul accidentului, construit de sovietici special pentru a găzdui forța de muncă necesară deservirii centralei de la Cernobîl.
Populația orașului nu a fost anunțată de incident, chiar dacă în seara exploziei cerul se luminase de parcă se trăgea cu artificii. Decizia de evacuare a orașului a fost luată abia pe 27 aprilie la mai bine de 36 de ore de la explozie. În ciuda deschiderii internaționale și a transparenței promovate de liderul sovietic de atunci, Mihail Gorbaciov, rușii au tăcut, timp în care norul radioactiv era purtat de vânt prin Europa.
Cernobîl, cel mai mare dezastru nuclear din istorie
Timp de şase zile, combustibil nuclear a ars şi a emis în atomsferă elemente radioactive care au contaminat, potrivit unor estimări, până la trei sferturi din Europa, mai ales Ucraina, Belarusul şi Rusia, la acea vreme republici sovietice.
Autorităţile sovietice au încercat să ascundă acest accident, iar Mihail Gorbaciov a intervenit în mod public abia la 14 mai.
În total, 116.000 de persoane au fost evacuate în 1986 din zona din jurul centralei, în continuare aproape nelocuită în prezent.
În anii următori, 230.000 de alte persoane au fost evacuate.
În decurs de patru ani, aproximativ 600.000 de ”lichidatori” au fost trimişi la faţa locului acidentului – cu o protecţie slabă sau fără absolut nicio protecţie – pentru a stinge incendiul, a construi o şapă de beton care să izoleze reactorul accidentat şi a curăţa teritoriul din jur.
În prezent, bilanţul uman al catastrofei face în continuare dezbatere.
Comitetul Ştiinţific al ONU (UNSCEAR) recunoaşte în mod oficial – doar 30 de morţi – în rândul operatorilor şi pompierilor ucişi de radiaţii înalte imediat după explozie.
ONG-ul Greenpeace a evaluat în 2008 la 100.000 numărul morţilor cauzate de catastrofă.
Nicolae Ceaușescu: „Să facem o informare fără să dăm date”
Primele semnale referitoare la o creștere galopantă a radioactivității a venit de la Gävle (Suedia), în seara de 28 aprilie 1986. Autoritățile de la București au primit și ele informația, însă puterea comunistă de la acea vreme a luat în discuție situația abia la 1 mai. Cu atât mai mult cu cât nu existau nici proceduri clare de acțiune în astfel de situații. Campaniile de informare au fost unele haotice.
În dimineața zilei de 1 mai, liderul comunist Nicolae Ceaușescu a convocat Comitetul Politic Executiv (CPEx). Ceaușescu a cerut explicații de la specialiști, însă nici aceștia nu aveau informații de la colegii sovietici. „Tovarăşe preşedinte, pe baza aprobării dumneavoastră, am cerut ieri (30 aprilie 1986), prin ambasadorul sovietic, să dispunem de unii specialişti, dar nu ni s-a răspuns până acum. Am discutat cu polonezii şi cu ţările riverane, dar dacă se poate discuta cu sovieticii este mult mai bine”, a transmis prim-vicepreşedintele Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie, Ion Ursu în ședința CPEx de la 1 mai 1986.
Din stenograma acelei ședințe de comitet politic executiv se înțelege că inclusiv Ceașescu era dezorientat. Atunci a luat decizia să informeze populația însă fără a da amănunte. Așa că a propus formularea unei informări ambigue. „Având în vedere situaţia creată de accidentul produs, au apărut unele creşteri ale radioactivităţii în unele zone ale ţării noastre, îndeosebi în nord-est, având în vedere direcţia vântului. Au fost stabilite măsurile necesare”, s-a consemnat în stenograma CPEx din 1 mai 1986.
După această ședință a liderilor comuniști, autoritățile locale și centrale au luat decizia de a anula mai multe activități care aveau să se desfășoare în aer liber la început de mai, iar nivelul radioactivității a fost monitorizat permanent.
În momentul în care Ceaușescu a informat populația despre creșterea radioactivității, o mare parte a românilor cunoșteau deja ce s-a întâmplat pentru că imediat după ce suedezii au dat alarma, Radio Europa Liberă a început să transmită detalii despre incidentul de la Cernobîl. Mulți români au crezut inițial că este vorba de un test nuclear al sovieticilor făcut în Kazahstan, drept răspuns a testelor similare făcute de americani în Nevada.
Însă informațiile au fost contradictorii și măsurile au fost luate fără un plan bine stabilit. În anii ce au urmat specialiștii au pus mai multe forme de cancer care au apărut pe seama accidentului nuclear de la Cernobîl.
Centrala de la Cernobîl a funcționat până în 2000
Centrala de la Cernobîl a continuat să producă electricitate până în decembrie 2000, când ultimul ei reactor operaţional a fost oprit, la presiunea Occidentului.
După ani de tergiversări, o arcă uriaşă de oţel, etanşă, a fost instalată, la sfârşitul lui 2018, deasupra reactorului accidentat şi a intrat în serviciu în 2019.
Această structură, în valoare de 2,1 miliare de euro, finanţată de către comunitatea internaţională, urmează să asigure siguranţa locului în următorii 100 de ani. Ea a acoperit sarcofagul de beton – fisurat şi instabil – şi permite o mai bună izolare a magmei puternic radioactive rămase în reactor.
În pofida faptului că autorităţile consideră că oamenii nu pot trăi în siguanţă în zonă – în următorii 24.000 de ani -, situl atrage tot mai mulţi turişti, aflaţi în căutare de senzaţii tari, iar Kievul vrea să-l înscrie în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Absenţa aproape totală a activităţii umane în zonă a permis florei şi faunei să prolifereze.
În zonă trăiesc lincşi, vulturi cu coada albă şi chiar urşi, sute de elani şi zeci de lupi.
Zona de Excludere din jurul centralei de la Cernobîl a fost capturată de forțele armate ruse la 24 februarie 2022, în prima zi a invaziei ruse a Ucrainei din 2022. Forțele ruse au invadat din Belarus și au ocupat zona centralei nucleare de la Cernobîl până la sfârșitul acelei zile. Până la 7 martie, aproximativ 300 de oameni (100 de muncitori și 200 de gardieni ucraineni) au fost luați ostatici. La 31 martie, majoritatea trupelor ruse s-au retras ca parte a unei regrupări a forțelor rusești din zona de nord a Ucrainei.
FOTO: Mediafax
