Așteptările românilor privind veniturile și înclinația spre cumpărare, în continuă scădere

venituri inflatie bani pensii pilonul ii batrani getty newmoney

Așteptările românilor privind câștigurile, precum și înclinația către cumpărare au continuat să scadă în primul trimestru din 2018. Pe de altă parte, așteptările economice au înregistrat o ușoară creștere, cu 2,7 puncte, ajungând la nivelul de 16,6 puncte.

Indicatorii nu au înregistrat scăderi atât de abrupte ca în decembrie 2017, însă, arată un studiu asupra climatul de consum în statele membre ale UE, realizat de GfK. Astfel, Valorile au scăzut cu o rată dintr-o singură cifră, atingând 4,1 puncte în luna martie – cu 2,6 puncte sub nivelul din decembrie 2017. În martie 2016, acest indicator s-a stabilizat la 33,7 puncte.

Citește și: Salariile românilor ar fi trebuit să fie cu 25% mai mari, dacă ar fi ţinut pasul cu productivitatea muncii

Disponiblitatea de a cumpăra a înregistrat o evoluție asemănătoare. În martie a scăzut la -2,7 puncte, cu 2,5 puncte sub nivelul din decembrie 2017.

De altfel, salariul mediu net a scăzut în luna ianuarie cu 145 de lei, respectiv 5,5%, față de valoarea din luna decembrie a anului trecut, până la nivelul de 2.484 de lei, potrivit Institutului Național de Statistică.

Climatul de consum din Europa a rămas la un nivel relativ stabil, în primul trimestru. În luna martie s-a înregistrat, totuși, un ușor declin, ajungând la un nivel de 20,6 puncte. În decembrie 2017, a stagnat la nivelul de 21,1 puncte. GfK prognozează pentru anul 2018 o creștere a consumului casnic din Uniunea Europeană de la 1,5% la 2%, în termeni reali.

Citește și: Grevă generală a angajaților din Sănătate pe 11 mai, după ce Guvernul le-a redus veniturile

Astfel, atitudinea consumatorilor europeni se dovedește a fi mai puțin optimistă în primul trimestru al anului 2018, în comparație cu finalul anului trecut. Țările care au înregistrat creșteri puternice la finalul lui 2017 au pierdut acum puncte. În medie, în toate țările UE, așteptările economice au scăzut în martie 2018 cu 15 puncte. Acest lucru înseamnă că sunt cu două puncte sub nivelul din decembrie 2017. În Franța și Austria, în special, euforia pare să se fi diminuat temporar, în urma încheierii alegerilor. Consumatorii din Cehia și Belgia au o perspectivă mult mai optimistă asupra dezvoltării economice a țărilor lor.

Așteptările privind veniturile au continuat să crească în medie în toată Europa – cu 1,3 puncte în primele trei luni, ajungând la nivelul de 16,3 puncte în luna martie. Consumatorii din Marea Britanie și Bulgaria au avut cele mai optimiste așteptări în privința creșterii salariilor, de plus două cifre pentru acest indicator. Scăderi clare au fost înregistrate în Franța și Spania.

Înclinația spre cumpărare a scăzut în medie în întreaga Uniune Europeană cu 1,3 puncte la începutul anului și s-a stabilizat la nivelul de 19,7 puncte în luna martie. Acest indicator a crescut în special în Cehia (în contrast cu majoritatea celorlalte țări europene) și subliniază atitudinea general pozitivă a consumatorilor din această țară.


Foto: Guliver/Getty Images

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *