Asia Centrală, între Rusia și China. Cum pot fi interpretate protestele din Kazahstan

Evenimentele din Kazahstan nu sunt ceea ce par, iar Asia Centrală va ră­mâne instabilă, indiferent de cât de mulți sol­dați va trimite acolo preșe­dintele Ru­si­ei, Vladimir Putin.

O cheie prin care să interpretăm evenimentele recente din cea mai bogată țară din Asia Centrală ar fi că reprimarea bru­tală a protestelor din Kazahstan mar­chează un nou regres în încercarea de a de­mocratiza una din fostele țări sovie­tice, dar și o nouă demonstrație de forță a liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, comentează The Economist.

Autoritățile kazahe au reprimat rapid și violent protestele declanșate aparent de creșterea prețurilor la carburant, în realitate izbucnite pe fondul unei auto­crații corupte care le-a limitat de la an la an drepturile, și acelea puține. Nu doar că forțele de securitate au înăbușit revolta în mod sângeros, trăgând în civili fără avertisment, dar au și cerut ajutorul Rusiei, care a trimis prompt trupe pentru restabilirea ordinii. Putin s-a reafirmat drept lider al regiunii și, mai mult, a dat mesajul că nu va mai permite „revo­luții colorate“ în fostul spațiu sovietic.

Ce s-a întâmplat, de fapt, în Kazahstan

Povestea spusă așa este însă înșelă­toare. Revolta și reprimarea ei au fost, de fapt, o deghizare a luptei pentru putere între elitele kazahe. Dacă, până recent, președintele actual, Kassym-Zhomart Tokaev, a fost perceput drept succesorul lui Nursultan Nazarbaev, pus (din 2019) să apere sistemul construit de acesta din urmă, odată cu fuga lui Nazar­baev se așteaptă ca fostul diplomat să în­ceapă să curețe statul de corupția ende­mică.

În aceeași măsură, deși Putin în mod cert a fost flatat să i se ceară ajutorul, Kazahstan și întreaga Asie Centrală sunt mai degrabă o sursă de probleme decât de prestigiu pentru liderul rus. Un lucru este clar – s-a speculat că în cele din urmă va încerca să pună la punct o formă de „pensionare“ a lui Nazarbaev care să-i protejeze acestuia interesele personale, dar și pe cele ale apropiaților săi. Numai că pro­blemele de care se lovește fostul lider kazah suge­rează că nu va fi deloc ușor nici în cazul lui Putin.

Pe de altă parte, luptele intestine din sâ­nul elitei kazahe relevă și cât de greu poate fi gestionată Asia Centrală. Regiunea este extrem de atomizată, cu numeroase limbi și etnii, toate adunate în arbitrariul foste­lor granițe sovietice. Deși cei mai mulți din cei 75 de milioane de locuitori ai Asiei Centrale sunt musulmani, guvernele lor sunt pre­ponderent seculare și există mereu teama că vor fi lovite de un val islamist.

În ciuda diferențelor considerabile, cele cinci țări central-asiatice depind de exportul de bunuri și forță de muncă, cu toate fluctuațiile și corupția aferente cu care vin la pachet.

Populate de grupări mafiote și conduse de regimuri autoritare și brutale, mai toate își doresc conducători mai buni. Vestea bună este că schimbarea este po­sibilă. De la preluarea puterii în 2016, pre­șe­dintele uzbek, Shavkat Mirziyoyev, deși nu poate fi considerat un democrat, a abolit munca forțată, le-a oferit cetățenilor mai multe li­ber­tăți personale și a încercat mo­der­ni­zarea economiei.

Similar, există spe­ranța că în mandatul lui Tokaev lucrurile se vor îmbunătăți în sensul modernizării.

Aparatcic

Opacitatea și ambiguitatea ac­tualei situații sunt un semn că saga nu s-a terminat. Revoluția din Kazahstan, dacă asta a fost, a fost scurtă, dar sânge­roasă, lăsând cel puțin 164 de morți printre civili.

Palid și cu ochelari, Tokaev este un di­plo­mat de carieră, dar și un aparatcic. Dacă doar cu o săptămână în urmă viitorul lui era incert, acum afișează calm și încredere. Este deja mâna de fier care a restabilit ordinea, l-a înlocuit pe premierul Askar Mamin cu un tehnocrat mai maleabil, Alikhan Smailov. Iar pe șeful securi­tății, Karim Masimov, protejat al fostului lider Nazarbaev, nu doar că l-a înlocuit, dar l-a și acuzat de trădare.

Pentru cei care au urmărit mai înde­aproape scena politică din Kazahstan, schimbările sunt dramatice. Țările din Asia Centrală privesc și ele uimite. Dacă Tokaev era văzut până recent drept marioneta lui Nazarbaev, iată că a reușit să-și taie sforile și să ajungă la butoane, iar Nazar­baev, în ciuda rolului important pe care-l mai joacă în business și în politică, s-a retras și a anunțat că este de acum înainte un simplu pensionar.

Întrebările și contradicțiile abia acum apar. Veniturile din bogățiile țării – rezer­vele de petrol, cărbune, metale rare (Kazahstan este cel mai mare producător mon­dial de uraniu) – au fost inegal distribuite și evident că cei mai mari beneficiari au fost cei bine conectați la elita politică. Așa se face că bogăția este deținută de 162 de persoane.

Este de înțeles, așadar, frustrarea celor din orașe mai mici, dar nu se explică ata­cul violent asupra unor orașe strategice precum Almatî și nici dispariția forțelor de securitate care ar fi trebuit să păzească aero­portul. Violențele nu par să fi izbucnit din rândul maselor, nu e o „revoluție colo­rată“ susținută de Occident, cum pretinde Putin, ci, dimpotrivă, protestul inițial a fost cel mai probabil deturnat de grupurile de interese locale pentru a-și proteja privilegiile economice și politice, poate chiar pen­tru a-l îndepărta pe Tokaev și a-și propulsa propria marionetă. Aliații lui Tokaev dau vina chiar pe rudele lui Nazarbaev. Se pare însă că Tokaev a ajuns la o înțelegere cu predecesorul său pentru a le asigura celor apropiați acestuia un soi de imunitate, cu condiția să se retragă pașnic din funcții.

Speranțe

Kazahstanul a fost considerat cel mai puternic, stabil și de succes stat din Asia Centrală. Toate cele cinci state din regiune se confruntă cu imense pro­bleme economice și sunt conduse de regi­muri fragile, care răspund brutal la orice mică provocare politică.

Aceste recurențe se explică prin istoria comună a regiunii – din vremea amalgamului de clanuri și hanate de la jumătatea se­co­lului al XIX-lea.

Ocupația sovietică a adus un oarecare progres și, în primul rând, o delimitare pe criterii etnice, prin formarea de republici, dar nu în sensul construirii unor națiuni. Republicile au rămas eterogene etnic – Kazahstanul are o minoritate rusă de 20%, ală­turi de care trăiesc și coreeni, evrei, uz­beci și alții. Iar slăbiciunile interne – sunt toate regimuri autocrate, corupte, conduse cu mână de fier de dictatori – alimen­tează adesea conflictele interetnice, vezi pogromurile sângeroase chiar de dată re­centă (2010) împotriva etnicilor uzbeci din orașul kârgâz Osh.

Prin urmare, schimbările politice și economice în regiune se lovesc de numeroase obstacole și sunt motivul pentru care ochii lumii sunt ațintiți acum asupra Kazahsta­nu­lui. Există tabere care se tem că evenimentele de aici vor determina regimuri vecine să considere prea mari riscurile pe care le presupune trecerea la un regim mai puțin autoritar. Pentru standardele acestor regimuri, schimbările aduse de Tokaev din 2019 încoace – a abolit pedeapsa cu moar­tea, a încurajat un soi de descentralizare, de exemplu – sunt deja serioase (iar unii con­sideră chiar recentele proteste o reac­ție la aceste schimbări).

Și implicarea Rusiei (revenirea în Kazahstan) face ca regiunea să fie zilele acestea în centrul atenției. De fapt, Rusia nici nu a ple­cat vreodată – are minoritatea de 20%, controlează cosmodromul de la Baikonur, iar via Uniunea Economică Eurasiatică (UEE) controlează politica vamală a tutu­ror statelor central-asiatice membre.

Influența Chinei

Sunt cu ochii pe Kazahstan și cei din afara regiunii. Influența Chinei asupra Asiei Centrale a crescut semnificativ odată cu infrastructura dezvoltată pentru a se lega de Europa. Iar reintrarea Rusiei odată cu ple­carea de la putere a lui Nazarbaev pare să fi luat prin surprindere Beijingul. Numai că stabilitatea este esențială pentru China, iar concluzia rapidă a fost că interesele sale sunt cel mai bine servite prin intervenția Rusiei.

Nu în ultimul rând, Turcia, o altă țară care se consideră o fostă putere de pe Drumul Mătăsii, a fost și ea atentă la ce se pe­trece cu Kazahstanul. Turcia nutrește încă ambiția de a conduce lumea turcică, inclusiv cea central-asiatică – kazahii, kârgâzii, turkmenii și uzbecii vorbesc toți limbi turcice. Turcia este o țară musulmană, dar și modernă, și relativ prosperă. Prin urmare, cultural vorbind, Istanbulul este mai sedu­că­tor pentru aceste state decât Moscova sau Beijingul.

O miză este și influența Occidentului asu­pra regiunii. Tokaev, care a stat ani buni la Geneva, a cerut părerea unor lideri din Vest înainte de a rosti discursul din 11 ia­nuarie, în care a ținut să atingă subiecte de­licate precum șomajul, calitatea vieții, inflația și corupția. Răspunsul la toate aceste pro­bleme și la altele ține de moder­nizarea țării, care nu este un dat, iar retorica nu este niciodată suficientă.

Superlative

Cea mai bogată țară din cele șapte central-asiatice trece prin primele schimbări im­por­tante din ultimele trei decenii.

  • POARTA SPRE STELE“. Cosmodromul de la Baikonur rămâne cel mai vechi și mai mare din lume (7.000 de kilometri pătrați). Este închiriat de Rusia pentru o sumă anuală de 110 milioane de dolari.
  • BOGĂȚIA. Kazahstanul este cel mai mare furnizor mondial de uraniu (40% din producția mondială), iar protestele din ianuarie au crescut cu peste 8% cotațiile acestuia. „Este ca și cum Arabia Saudită ar avea probleme cu producția de pe­trol“, rezuma Jonathan Hinze, de la firma de cercetare & analiză UxC LLC.

Acest articol a apărut în numărul 132 al revistei NewMoney

FOTO: Getty