Asia Centrală, între Rusia și China. Cum pot fi interpretate protestele din Kazahstan
Evenimentele din Kazahstan nu sunt ceea ce par, iar Asia Centrală va rămâne instabilă, indiferent de cât de mulți soldați va trimite acolo președintele Rusiei, Vladimir Putin.
O cheie prin care să interpretăm evenimentele recente din cea mai bogată țară din Asia Centrală ar fi că reprimarea brutală a protestelor din Kazahstan marchează un nou regres în încercarea de a democratiza una din fostele țări sovietice, dar și o nouă demonstrație de forță a liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, comentează The Economist.
Autoritățile kazahe au reprimat rapid și violent protestele declanșate aparent de creșterea prețurilor la carburant, în realitate izbucnite pe fondul unei autocrații corupte care le-a limitat de la an la an drepturile, și acelea puține. Nu doar că forțele de securitate au înăbușit revolta în mod sângeros, trăgând în civili fără avertisment, dar au și cerut ajutorul Rusiei, care a trimis prompt trupe pentru restabilirea ordinii. Putin s-a reafirmat drept lider al regiunii și, mai mult, a dat mesajul că nu va mai permite „revoluții colorate“ în fostul spațiu sovietic.
Ce s-a întâmplat, de fapt, în Kazahstan
Povestea spusă așa este însă înșelătoare. Revolta și reprimarea ei au fost, de fapt, o deghizare a luptei pentru putere între elitele kazahe. Dacă, până recent, președintele actual, Kassym-Zhomart Tokaev, a fost perceput drept succesorul lui Nursultan Nazarbaev, pus (din 2019) să apere sistemul construit de acesta din urmă, odată cu fuga lui Nazarbaev se așteaptă ca fostul diplomat să înceapă să curețe statul de corupția endemică.
În aceeași măsură, deși Putin în mod cert a fost flatat să i se ceară ajutorul, Kazahstan și întreaga Asie Centrală sunt mai degrabă o sursă de probleme decât de prestigiu pentru liderul rus. Un lucru este clar – s-a speculat că în cele din urmă va încerca să pună la punct o formă de „pensionare“ a lui Nazarbaev care să-i protejeze acestuia interesele personale, dar și pe cele ale apropiaților săi. Numai că problemele de care se lovește fostul lider kazah sugerează că nu va fi deloc ușor nici în cazul lui Putin.
Pe de altă parte, luptele intestine din sânul elitei kazahe relevă și cât de greu poate fi gestionată Asia Centrală. Regiunea este extrem de atomizată, cu numeroase limbi și etnii, toate adunate în arbitrariul fostelor granițe sovietice. Deși cei mai mulți din cei 75 de milioane de locuitori ai Asiei Centrale sunt musulmani, guvernele lor sunt preponderent seculare și există mereu teama că vor fi lovite de un val islamist.
În ciuda diferențelor considerabile, cele cinci țări central-asiatice depind de exportul de bunuri și forță de muncă, cu toate fluctuațiile și corupția aferente cu care vin la pachet.
Populate de grupări mafiote și conduse de regimuri autoritare și brutale, mai toate își doresc conducători mai buni. Vestea bună este că schimbarea este posibilă. De la preluarea puterii în 2016, președintele uzbek, Shavkat Mirziyoyev, deși nu poate fi considerat un democrat, a abolit munca forțată, le-a oferit cetățenilor mai multe libertăți personale și a încercat modernizarea economiei.
Similar, există speranța că în mandatul lui Tokaev lucrurile se vor îmbunătăți în sensul modernizării.
Aparatcic
Opacitatea și ambiguitatea actualei situații sunt un semn că saga nu s-a terminat. Revoluția din Kazahstan, dacă asta a fost, a fost scurtă, dar sângeroasă, lăsând cel puțin 164 de morți printre civili.
Palid și cu ochelari, Tokaev este un diplomat de carieră, dar și un aparatcic. Dacă doar cu o săptămână în urmă viitorul lui era incert, acum afișează calm și încredere. Este deja mâna de fier care a restabilit ordinea, l-a înlocuit pe premierul Askar Mamin cu un tehnocrat mai maleabil, Alikhan Smailov. Iar pe șeful securității, Karim Masimov, protejat al fostului lider Nazarbaev, nu doar că l-a înlocuit, dar l-a și acuzat de trădare.
Pentru cei care au urmărit mai îndeaproape scena politică din Kazahstan, schimbările sunt dramatice. Țările din Asia Centrală privesc și ele uimite. Dacă Tokaev era văzut până recent drept marioneta lui Nazarbaev, iată că a reușit să-și taie sforile și să ajungă la butoane, iar Nazarbaev, în ciuda rolului important pe care-l mai joacă în business și în politică, s-a retras și a anunțat că este de acum înainte un simplu pensionar.
Întrebările și contradicțiile abia acum apar. Veniturile din bogățiile țării – rezervele de petrol, cărbune, metale rare (Kazahstan este cel mai mare producător mondial de uraniu) – au fost inegal distribuite și evident că cei mai mari beneficiari au fost cei bine conectați la elita politică. Așa se face că bogăția este deținută de 162 de persoane.
Este de înțeles, așadar, frustrarea celor din orașe mai mici, dar nu se explică atacul violent asupra unor orașe strategice precum Almatî și nici dispariția forțelor de securitate care ar fi trebuit să păzească aeroportul. Violențele nu par să fi izbucnit din rândul maselor, nu e o „revoluție colorată“ susținută de Occident, cum pretinde Putin, ci, dimpotrivă, protestul inițial a fost cel mai probabil deturnat de grupurile de interese locale pentru a-și proteja privilegiile economice și politice, poate chiar pentru a-l îndepărta pe Tokaev și a-și propulsa propria marionetă. Aliații lui Tokaev dau vina chiar pe rudele lui Nazarbaev. Se pare însă că Tokaev a ajuns la o înțelegere cu predecesorul său pentru a le asigura celor apropiați acestuia un soi de imunitate, cu condiția să se retragă pașnic din funcții.
Speranțe
Kazahstanul a fost considerat cel mai puternic, stabil și de succes stat din Asia Centrală. Toate cele cinci state din regiune se confruntă cu imense probleme economice și sunt conduse de regimuri fragile, care răspund brutal la orice mică provocare politică.
Aceste recurențe se explică prin istoria comună a regiunii – din vremea amalgamului de clanuri și hanate de la jumătatea secolului al XIX-lea.
Ocupația sovietică a adus un oarecare progres și, în primul rând, o delimitare pe criterii etnice, prin formarea de republici, dar nu în sensul construirii unor națiuni. Republicile au rămas eterogene etnic – Kazahstanul are o minoritate rusă de 20%, alături de care trăiesc și coreeni, evrei, uzbeci și alții. Iar slăbiciunile interne – sunt toate regimuri autocrate, corupte, conduse cu mână de fier de dictatori – alimentează adesea conflictele interetnice, vezi pogromurile sângeroase chiar de dată recentă (2010) împotriva etnicilor uzbeci din orașul kârgâz Osh.
Prin urmare, schimbările politice și economice în regiune se lovesc de numeroase obstacole și sunt motivul pentru care ochii lumii sunt ațintiți acum asupra Kazahstanului. Există tabere care se tem că evenimentele de aici vor determina regimuri vecine să considere prea mari riscurile pe care le presupune trecerea la un regim mai puțin autoritar. Pentru standardele acestor regimuri, schimbările aduse de Tokaev din 2019 încoace – a abolit pedeapsa cu moartea, a încurajat un soi de descentralizare, de exemplu – sunt deja serioase (iar unii consideră chiar recentele proteste o reacție la aceste schimbări).
Și implicarea Rusiei (revenirea în Kazahstan) face ca regiunea să fie zilele acestea în centrul atenției. De fapt, Rusia nici nu a plecat vreodată – are minoritatea de 20%, controlează cosmodromul de la Baikonur, iar via Uniunea Economică Eurasiatică (UEE) controlează politica vamală a tuturor statelor central-asiatice membre.
Influența Chinei
Sunt cu ochii pe Kazahstan și cei din afara regiunii. Influența Chinei asupra Asiei Centrale a crescut semnificativ odată cu infrastructura dezvoltată pentru a se lega de Europa. Iar reintrarea Rusiei odată cu plecarea de la putere a lui Nazarbaev pare să fi luat prin surprindere Beijingul. Numai că stabilitatea este esențială pentru China, iar concluzia rapidă a fost că interesele sale sunt cel mai bine servite prin intervenția Rusiei.
Nu în ultimul rând, Turcia, o altă țară care se consideră o fostă putere de pe Drumul Mătăsii, a fost și ea atentă la ce se petrece cu Kazahstanul. Turcia nutrește încă ambiția de a conduce lumea turcică, inclusiv cea central-asiatică – kazahii, kârgâzii, turkmenii și uzbecii vorbesc toți limbi turcice. Turcia este o țară musulmană, dar și modernă, și relativ prosperă. Prin urmare, cultural vorbind, Istanbulul este mai seducător pentru aceste state decât Moscova sau Beijingul.
O miză este și influența Occidentului asupra regiunii. Tokaev, care a stat ani buni la Geneva, a cerut părerea unor lideri din Vest înainte de a rosti discursul din 11 ianuarie, în care a ținut să atingă subiecte delicate precum șomajul, calitatea vieții, inflația și corupția. Răspunsul la toate aceste probleme și la altele ține de modernizarea țării, care nu este un dat, iar retorica nu este niciodată suficientă.
Superlative
Cea mai bogată țară din cele șapte central-asiatice trece prin primele schimbări importante din ultimele trei decenii.
- „POARTA SPRE STELE“. Cosmodromul de la Baikonur rămâne cel mai vechi și mai mare din lume (7.000 de kilometri pătrați). Este închiriat de Rusia pentru o sumă anuală de 110 milioane de dolari.
- BOGĂȚIA. Kazahstanul este cel mai mare furnizor mondial de uraniu (40% din producția mondială), iar protestele din ianuarie au crescut cu peste 8% cotațiile acestuia. „Este ca și cum Arabia Saudită ar avea probleme cu producția de petrol“, rezuma Jonathan Hinze, de la firma de cercetare & analiză UxC LLC.
Acest articol a apărut în numărul 132 al revistei NewMoney
FOTO: Getty