Apple Intelligence, lansată oficial. Suita va ajunge în Europa în aprilie 2025
Suita de funcţii de AI dezvoltat de Apple este acum disponibilă pe iPhone, iPad şi Mac în Statele Unite. Deși lansarea globală a avut loc recent, utilizatorii din UE vor trebui să aștepte până la anul pentru a se putea bucura și ei de toate avantajele acestui sistem de inteligență artificială.
Deocamdată, în Europa, aceasta este disponibilă doar pe Mac, urmând ca pe iPhone şi iPad să ajungă peste o jumătate de an.
Apple a lansat noi versiuni ale sistemelor sale de operare, pentru iPhone, iPad şi Mac, care deschid utilizatorilor drumul către suita de inteligenţă artificială Apple Intelligence.
În mod neaşteptat, înainte de a putea folosi noile facilităţi, utilizatorii au fost nevoiţi să se înscrie pe o listă de aşteptare, de unde au primit acces în câteva minute sau cel mult o oră sau două.
Apple Intelligence poate fi folosită în Europa pe Mac
Dincolo de faptul că funcţionează doar pentru engleza americană, în prima fază, accesul pe iPhone şi iPad este nu este permis deocamdată utilizatorilor din Uniunea Europeană.
În schimb, Apple Intelligence poate fi folosită în Europa pe Mac, care nu a fost desemnat Gatekeeper de Comisia Europeană şi este supus unui set mai puţin strict de reguli, potrivit News.ro.
Apple a avut, totuşi, bunăvoinţa de a anunţa că va lansa Apple Intelligence în Uniunea Europeană în luna aprilie. Până atunci, probabil, va fi extins şi setul de limbi suportate.
Apple Intelligence aduce funcţii pentru lucrul cu textul, precum corectare, rescriere şi rezumare, dar şi cu imaginile, precum eliminarea automată a anumitor elemente din acestea.
Compania americană va lucra în continuare la noi funcţii de AI şi la îmbunătăţirea celor deja existente, astfel că suita Apple Intelligence va fi într-o continuă evoluţie cel puţin în anii următori.
sursa foto: to5mac.com