Apocalipsa locurilor de muncă vine de pe mare. Roboții, o încărcătură prea grea pentru docherii americani
Câteva zeci de mii de docheri din porturile aflate de-a lungul Coastei de Est și al Coastei Golfului din Statele Unite sunt în grevă pentru prima dată din 1977 încoace – în bună parte și din cauza roboților.
Cei aproximativ 45.000 de membri ai Asociației Internaționale a Docherilor (ILA) au blocat complet activitatea din 36 de porturi majore din SUA, după ce negocierile privind creșterea cu cinci dolari a salariului pe oră și protecția împotriva automatizării locurilor de muncă purtate cu Alianța Maritimă a Statelor Unite – care reprezintă companiile maritime și porturile – au eșuat.
Muncitorii din întreaga economie – nu doar americană – sunt îngrijorați de faptul că tehnologia le va lua locul, dar în porturi ea amenință unul dintre puținele locuri de muncă „brută“ care sunt plătite cu mai mult de 100.000 de dolari pe an. Statele Unite au făcut mai puțin pentru automatizarea operațiunilor portuare decât țări precum China, Țările de Jos sau Singapore, dar procesul avansează acum rapid, mai ales pe Coasta de Vest.
Statisticile sindicatelor din domeniu arată că robotizarea operațiunilor a dus deja la desființarea a câteva mii de locuri de muncă. Numai în câteva docuri de transport maritim din Los Angeles și Long Beach, California, poarta de intrare pentru aproximativ 40% din importurile care ajung în Statele Unite prin containere, automatizarea a însemnat eliminarea a aproape 5% din aproximativ 13.000 de locuri de muncă, potrivit unui raport finanțat de International Longshore and Warehouse Union (ILWU), o altă organizație care îi reprezintă pe muncitorii portuari.
Echipamentele automate din porturi pot lua mai multe forme: camioanele fără șofer, de exemplu, transportă containerele de-a lungul și de-a latul debarcaderelor; macaralele uriașe le stivuiesc cu intervenție umană minimă, iar scanerele autonome de mari dimensiuni procesează automat încărcăturile.
„Nu ne vom adapta niciodată la roboții care ne iau locurile de muncă“
Automatizarea, mai arată același raport al ILWU, le mai aduce companiilor un mare avantaj: „Eliminarea inconvenientului de a trata cu muncitorii americani; mai precis, cu sindicatul care îi protejează pe docheri“. „Roboților nu trebuie să le plătești pensii“, declara Brian Jones, docher din Philadelphia, pentru The New York Times.
Operatorii portuari – adesea filiale ale companiilor maritime globale – spun că automatizarea este necesară pentru a se asigura că mărfurile circulă eficient și ajung rapid acolo unde este nevoie de ele. La rândul lor, majoritatea experților din industrie consideră automatizarea ca fiind atât inevitabilă, cât și pozitivă.
„Inovația schimbă modul în care funcționează porturile și liniile maritime. Acest lucru s-a întâmplat când acestea au trecut de la vânt la abur sau, mai târziu, de la manipularea manuală a mărfii la containere. Și se va întâmpla în continuare, cu fiecare nouă inovație“, spune Ricardo Ungo, profesor Universitatea Old Dominion, specialist în operațiuni și logistică maritimă.
„Această industrie s-a adaptat întotdeauna la inovație“, admite Dennis Daggett, vicepreședinte executiv al ILA. Dar, adaugă el, „nu ne vom adapta niciodată la roboții care ne iau locurile de muncă“. E adevărat, automatizarea nu va pune capăt complet nevoii de muncă umană, dar va reduce semnificativ numărul de oameni aflați pe statul de plată, așa cum a făcut-o deja în multe industrii, cum ar fi producția auto, retailul, construcțiile sau mineritul.
De altfel, automatizarea este o temă recurentă printre „gulerele albastre“. Și a fost un punct central în grevele de anul trecut de la Hollywood, când scenariștii și regizorii au obținut de la reprezentanții marilor studiouri garanția că nu vor fi înlocuți – cel puțin nu pe termen scurt – cu algoritmi de inteligență artificială (AI). Între timp, anxietatea automatizării se răspândește rapid mai ales printre cei care fac muncă de birou și care au început să fie înlocuiți cu algoritmi AI, cu speranța unei eficientizări la maximum a activităților recurente, cu costuri cât mai mici.
Potrivit unui sondaj realizat lunile trecute de Universitatea Duke în parteneriat cu Federal Reserve (Fed), peste 60% dintre companiile mari din SUA intenționează să folosească inteligența artificială începând cu anul următor pentru a-și automatiza sarcinile efectuate anterior de angajați.
În ceea ce privește greva docherilor, dacă activitatea din porturi nu revine la normal în zilele următoare, estimează Oxford Economics, până la 100.000 de locuri de muncă ar putea fi afectate, iar economia americană ar putea înregistra pierderi între 4,5 și 7,5 de miliarde de dolari pe săptămână.
SURSA FOTO: DHL