ANPCI: 74.429 de imobile vândute în România, în luna decembrie, cu 16.865 mai multe faţă de luna noiembrie a anului 2021
În luna decembrie 2021 au fost vândute, la nivelul întregii ţări, 74.429 de imobile, cu 16.865 mai multe faţă de luna noiembrie a anului 2021. Numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul tranzacţiilor în luna decembrie este cu 2.926 mai mic faţă de perioada similară a anului 2020, a transmis, luni, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANPCI).
Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în decembrie 2021, în Bucureşti – 14.438, Ilfov – 4.902 şi Constanţa – 3.950. Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt Călăraşi – 303, Covasna – 449 şi Caraş Severin – 485.
Numărul ipotecilor, la nivel naţional, în decembrie 2021, a fost de 28.924, cu 2.204 mai mic faţă de decembrie 2020. Cele mai multe operaţiuni de acest gen au fost înregistrate în Bucureşti – 6.523, Ilfov – 2.404 şi Constanţa – 1.413. La polul opus se află judeţele Sălaj – 64, Harghita – 81 şi Covasna – 82.
Judeţele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în ultima lună a anului 2021 sunt Brăila – 956, Constanţa – 688 şi Buzău – 671.
Pe parcursul anului 2021 au fost tranzacţionate în total 698.756 de imobile, cu 95.951 mai mult faţă de 2020.
În 2021, cele mai multe vânzări de imobile s-au înregistrat în luna decembrie – 74.429, iar cele mai puţine, în mai – 47.773. În anul 2020, cele mai multe tranzacţii au fost înregistrate în octombrie – 83.675 şi cele mai puţine în aprilie – 27.021.
FOTO: Laszlo Raduly