Ştiri

ANALIZĂ XTB: Americanii se pregătesc de vacanță în Europa. Cât de vizibile vor fi diferențele de venituri dintre cetățenii celor două continente

În timp ce Europa se pregătește de primul tur al alegerilor electorale importante din Franța, cu consecințe pe termen lung pentru arhitectura întregului bloc european, o parte din cetățenii americani își plănuiesc vacanța pe „bătrânul continent”, însă diferențele de venituri dintre cele două economii sunt definitorii și anul acesta, arată Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România.

Vestul și sudul Europei se anunță a fi, din nou, destinațiile preferate. În 2019, 13,04 milioane de americani au vizitat sudul, 11,93 milioane au ales vestul, la distanță de nord cu 8,82 milioane, și sudul și centrul continentului cu 4,28 milioane de turiști.

Preferințele de anul acesta sunt influențate de Jocurile Olimpice din Franța, de trendul favorabil zonelor mediteraneene și chiar de concertele susținute de Taylor Swift, care atrag un număr relativ ridicat de turiști americani „de lux”.

Efervescența nord-americană observată în Europa nu este doar rezultatul dorinței de a călători, acumulată în anii de restricții, al evenimentelor sau al curiozității pentru culturi diferite. O analiză a trendului economic al UE, în comparație cu SUA, arată o adâncire a diferențelor de bunăstare, deși tabloul poate fi nuanțat atunci când selectăm PIB-ul per locuitor.

„Dacă în 2008, SUA și zona Euro aveau un PIB apropiat – de 14,8 respectiv 14,2 trilioane de dolari, anul trecut economia zonei Euro era doar marginal mai mare, în timp ce SUA ajungea la 27,36 trilioane de dolari. Diferențele ar urma să se adâncească, ritmul estimat de creștere al economiei americane fiind mai rapid”, subliniază Claudiu Cazacu.

 Pe de altă parte, privind spre PIB/cap de locuitor, în ultimii 15 ani, diferența a fluctuat în jurul a 35-40%, arătând că trendurile demografice au jucat un rol esențial în această divergență. Creșterea mai pronunțată a populației din SUA a contribuit decisiv la diferența amprentei economice a celor două blocuri.

Venitul salarial ajustat la puterea de cumpărare este, potrivit datelor OECD (2022), mai mare doar în Luxemburg decât în SUA, în timp ce Germania este cu 24% și Franța cu 31,9% mai jos. Taxele pe muncă sunt relativ mai mici, iar orele lucrate anual sunt mai multe în SUA.

Dacă în privința venitului mediu și al averii medii, diferențele deja pronunțate s-au adâncit în ultimele decenii, lucrurile stau, totuși, altfel în privința averii mediane. Acest indicator arată valoarea activelor unui cetățean aflat în poziția în care jumătate din populație este mai sus și jumătate mai jos.

Astfel, SUA, cu 551.275  mii dolari în medie, se află mult în fața majorității țărilor europene, dar, cu 107.740  mii dolari valoare mediană, sunt în urma unor țări ca Belgia – 249.940  mii dolari, Danemarca – 186.040  de mii sau Franța – 133.140  de mii de dolari. Deși averea medie este mai ridicată în SUA, este mai bine distribuită în cele mai multe țări europene.

 Printre cei mai semnificativi (și dureroși) indicatori, din perspectivă europeană este, însă, valoarea de piață a companiilor indicelui bursier Eurostoxx 600 și ale S&P500, care erau aproape egale în 2007.

Ce s-a întâmplat de atunci? Indicatorul din SUA are o capitalizare mai mult decât triplă: 47,7 trilioane de dolari în SUA vs. 14,5 trilioane de dolari în Europa, în 17 iunie. Productivitatea mai ridicată, avansul masiv al PIB-ului în SUA, și, foarte important, dominanța giganților din tehnologie sunt printre motivele acestui decalaj enorm, punctează consultantul de strategie din cadrul XTB România.

Americanii, de asemenea, preferă investițiile pe piața bursieră, doar 13% din resurse fiind în cash și depozite, față de 31% în UE. Dolarul american a avansat cu 3,1% anul acesta, și, în ultimii 20 de ani, doar în câteva luni a fost EUR mai slab decât acum. O monedă puternică încurajează nu doar importurile, ci și – cu venituri mai mari  – un apetit mai mare pentru călătorii din partea americanilor.

„Bugetele de vacanță ale americanilor sunt în creștere, stimulând economiile Spaniei, Greciei, Franței, Portugaliei și altor state de pe continent, în timp ce europenii aflați în vacanță în SUA ar putea găsi prețurile, propulsate de inflație și Euro relativ mai slab, deosebit de piperate”, arată Claudiu Cazacu.

Cu toate acestea, ar putea fi, pentru mulți dintre ei, singura vacanță dintr-un an încărcat cu mai multe ore de muncă decât în Europa, în medie, excepția fiind unele state din centru și est.

NewMoney

Recent Posts

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 64 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau, la 30 iunie, la nivelul…

8 ore ago

Medicii riscă să fie neplătiţi de CNAS pentru serviciile acordate

Colegiul Medicilor din România a solicitat luni soluţionarea "de urgenţă" a problemelor generate de condiţiile…

8 ore ago

Bursa de Valori Bucureşti lansează asistentul virtual Q. Ce funcţii va îndeplini?

Bursa de Valori Bucureşti lansează, în parteneriat cu DRUID, asistentul virtual Q, soluţie digitală bazată…

9 ore ago

Preţul chiriilor a explodat din nou în marile oraşe din ţară

Un nou studiu de piaţă relevă că preţurile la chirii au explodat din nou în…

9 ore ago

Românii cumpără tot mai multe maşini noi. TOPUL mărcilor preferate

Înmatriculările de autoturisme noi, în România, au crescut cu 12,03%, în primele şase luni din…

10 ore ago

Stare de alertă sporită la mai multe baze militare americane, inclusiv din România

Mai multe baze militare americane din Europa sunt în stare ridicată de alertă, pe fondul…

11 ore ago

Acest website folosește cookies