ANALIZĂ. Investiţii de peste două miliarde euro, din fonduri nerambursabile, pentru start-up-uri în T1

Peste două miliarde de euro, fonduri nerambursabile, sunt disponibile în primul trimestru al acestui an, pentru investiții în start-up-uri, tehnologie, AI, energie verde, agricultură sau turism, arată o analiză realizată de o companie de consultanță.

Astfel, în primele luni din 2025, autoritățile pregătesc lansarea a peste 15 linii de finanțare distincte, cu alocări cuprinse între 50.000 de euro și peste 57 de milioane de euro.

În acest context, programul Start-up Nation va dispune de cea mai mare alocare, în cuantum de 445 milioane de euro. „Începutul anului 2025 vine cu alocări de peste două miliarde euro sub formă de fonduri nerambursabile pentru investiții în start-up-uri, precum și în domeniile de tehnologie, inovație și AI, energie verde, agricultură, turism și nu numai, arată o analiză REI Grup, una dintre cele mai active companii de consultanță specializate în atragerea de fonduri nerambursabile prin fonduri europene sau ajutoare de stat din România.

De la mult-așteptatul program ‘Start-up Nation’, la Programele Regionale care au ca obiectiv stimularea investițiilor IMM în domenii diverse sau ‘Fondul pentru Modernizare’, cu alocări generoase pentru investițiile în energie regenerabilă, primul trimestru al acestui an aduce pe piață nu mai puțin de nouă programe de finanțare, menite să sporească nivelul de trai din majoritatea regiunilor țării”, subliniază consultanții în fonduri europene, printr-un comunicat citat de Agerpres.

Domenii prioritare pentru investiţii

Lista alocărilor financiare din primul trimestru al anului curent, prin Fondul de modernizare, cuprinde: 150 de milioane de euro – pentru investiții în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum în agricultură și procesare produse agricole; circa 300 de milioane de euro – pentru investiții în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum în activități non-agricole; 150 de milioane de euro – pentru investiții în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii); 150 de milioane de euro pentru eficiență energetică în instalații industriale (industria oțelului, cimentului, petrolului, gazelor naturale etc.).

De asemenea, vor fi acordați până la 50.000 de euro pentru tinerii antreprenori, la început de drum, în timp ce Programul ‘Horizon Europe’ are o alocare de 300 de milioane de euro pentru investiții în inovație și tehnologie.

Alte finanțări vizează: ajutor de stat pentru industria prelucrătoare (150 de milioane de euro), programele Regionale 2021-2027 – finanțare investiții IMM (310 de milioane de euro) și Planul Național Strategic 2023-2027 (valoare de 340 de milioane de euro).