Amenzi de 49.000 de lei date de inspectorii ANPC mai multor magazine din Capitală

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au dat amenzi în valoare totală de 49.000 de lei, după controale în magazine Mega Image şi Penny din Măgurele şi din Sectorul 3 al Capitalei.

Inspectorii au găsit la vânzare fructe şi legume cu mucegai, produse expirate, iar vitrinele erau murdare ori deteriorate. Ca urmare, s-a dispus închiderea temporară a unuia dintre magazine şi a raioanelor cu probleme, la celelalte două.

Potrivit Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), echipe ale Comisariatului pentru Protecţia Cosumatorilor al Municipiului Bucureşti (CPCMB) au făcut controale în două supermarketuri Mega Image şi Penny din comuna Măgurele, judeţul Ilfov, şi un magazin Mega Image din sectorul 3 al Capitalei.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate amenzi contravenţionale de 49.000 de lei, precum şi măsuri complementare: oprirea definitivă de la comercializare şi retragerea din circuitul consumului uman a produselor cu deficienţe, oprirea temporară a prestarii de servicii până la remedierea deficienţelor constatate pentru raioanele cu deficienţe, la două dintre magazine, şi a întregului magazin, în al treilea caz. Totodată, a fost propusă sancţiunea complementară de închidere temporară a unităţii, pe o durată de cel mult 6 luni, pentru unul dintre cele două magazine.

Printre neregulile găsite se numără: comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depăşită, comercializarea de legume şi fructe cu modificări organoleptice vizibile, fiind improprii consumului uman (lovituri mecanice, prezenta mucegaiului etc.), utilizarea unor vitrine frigorifice cu zone extinse de rugină, resturi alimentare, resturi de etichete, cu vopsea exfoliată şi cu ventilatoarele încărcate de grăsime şi praf, la raioanele legume-fructe, mezeluri-brazeturi, peşte, patiserie, produse congelate, comercializarea unor preparate din carne fără a se menţiona data deschiderii pachetului, conform recomandării producatorului. De asemenea, pavimentul din spaţiul de comercializare, precum şi cel din spaţiul de depozitare erau neigienizate, prezentând zone rupte, depreciate, zone cu încărcătură de grăsime şi praf.

Noi sigur nu ne oprim, dar sper ca operatorii economici să se oprească din a merge pe calea greşită, să se întoarcă la 180° şi să caute singura cale corectă: aceea de a respecta consumatorul, ce reprezintă sursa principală de venit a fiecărui magazin din întregul lanţ„, a afirmat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.