VIDEO Ce tehnologie pregătește Amazon, pentru crearea unui robot care de anul viitor ne va putea ajuta la problemele casnice
Compania americană Amazon vrea să producă roboți casnici care să joace rolul unui asistent al familiei, anunță Bloomberg. Tehnologia, similară cu J.A.R.V.I.S. din celebra trilogie Iron Man, ar urma să ajungă pe piață în 2019.
Proiectul are numele de cod „Vesta”, după zeița romană a casei și familiei, iar Amazon ar încerca să păstreze aceste planuri secrete. Operațiunea este condusă de Gregg Zehr, care coordonează Lab126, divizia de cercetare și dezvoltare a companiei, cea care a produs asisentul virtual Alexa, pe care ar urma să se bazeze Vesta.
Potrivit Bloomberg, Amazon a intensificat recrutările în ultima vreme și a postat mai multe anunțuri în care angajează specialiști în robotică. Compania americană speră ca până la finalul acestui an angajații implicați în proiect să înceapă să testeze primii roboți în propriile case, ca din 2019 să lanseze Vesta pe piață.
În 2014, Amazon a lansat Alexa, un asistent virtual prin care utilizatorii pot folosi comenzi vocale pentru a controla dispozitivele inteligente din locuință, asculta muzică sau pentru a afla informații de care au nevoie. Această tehnologie a fost folosită pe boxele inteligente Echo, iar cei implicați în proiect spun că robotul Vesta ar urma să fie o variantă mobilă care să poată să urmărească utilizatorii în toată casa. Robotul va fi dotat cu senzori, camere video şi software-ul aferent care îi vor permite să navigheze prin casă asemenea unei maşini autonome pe străzi.
Citește și: VIDEO Cum funcționează noul robot al Apple care dezasamblează mii de iPhone-uri zilnic
Aceasta nu este prima tentativă a unei companii de a crea un astfel de robot casnic. Cea mai de succes tentativă a venit din partea companiei iRobot care în 2002 a lansat pe piață aspiratorul Roomba, capabil să curețe podeaua din întreaga casă de unul singur.
Foto: Mediafax