Alibaba va investi 1 miliard de dolari în următorii trei ani în serviciul de cloud computing
Alibaba va investi 1 miliard de dolari în următorii trei ani, pentru a-şi susţine clienţii serviciului de cloud computing, gigantul chinez al comerţului electronic încercând să îşi relanseze creşterea după o încetinire record a ritmului de dezvoltare, transmite agenția Reuters, preluată de News.ro.
Investiţia va consta în ”stimulente financiare şi nefinanciare, cum ar fi finanţare, reduceri şi iniţiative de lansare pe piaţă”, a spus Alibaba.
Compania a spus că înfiinţează, de asemenea, un program pentru a-şi ajuta clienţii să-şi localizeze nevoile de afaceri în cloud computing, în funcţie de piaţă.
Alibaba, pe locul trei după Microsoft și Amazon
Conform Gartner, Alibaba este al treilea cel mai mare furnizor de servicii de cloud computing din lume, după Microsoft şi Amazon.
În timp ce serviciile de cloud computing sunt o mică parte a afacerii globale a Alibaba, conducerea companiei le consideră o componentă critică pentru creşterea şi profitabilitatea viitoare.
Alibaba a înregistrat o încetinire fără precedent a creşterii, pe fondul problemelor economiei din China din cauza reapariţiei COVID şi a unui mediu de reglementare intern mai strict.
În trimestrul aprilie-iunie, Alibaba a raportat prima stagnare a veniturilor înregistrată vreodată.
Creşterea veniturilor din afacerea sa de cloud computing a încetinit şi ea faţă de trimestrul precedent. Anunţul Alibaba referitor la investiţiile în serviciile de cloud computing fac parte dintr-un impuls mai amplu al companiei cu sediul central din Hangzhou, China, de a-şi extinde afacerea de cloud computing în străinătate.
În ultimii ani, Alibaba a deschis noi centre de date în afara Chinei pentru a câştiga clienţi pe alte pieţe, cum ar fi Singapore şi Thailanda.