Alexandru Rafila demontează mitul că școlile au condus la valul III al pandemiei

Reprezentantul României în Comitetul Executiv al OMS, Alexandru Rafila, afirmă că nu sunt elemente care să ducă la suspiciunea că redeschiderea şcolilor a generat creşterea numărului de infecţii cu noul coronavirus. Medicul propune introducerea în orele de educaţie remedială a unor cursuri de consiliere psihologică.

Nu sunt elemente care să genereze suspiciunea că redeschiderea sau funcţionarea şcolilor a dus la o creştere a numărului de cazuri. Totdeauna trebuie să ne uităm pe cifre şi să vedem care este incidenţa în populaţia generală, care este incidenţa în rândul elevilor, a cadrelor didactice. În mod evident, în rândul elevilor cifrele sunt mai mici decât în populaţia generală.

Este clar că impactul nu a fost negativ. Mai mult, dezvoltarea unor reguli de bună practică igienică, de protecţie individuală în rândul copiilor cred că ajută la controlul pandemiei, iar vaccinarea cadrelor didactice şi a personalului didactic va duce la înlăturarea temerilor privind eventualele riscuri pentru aceştia în ceea ce priveşte interacţiunea lor cu copii„, a spus Rafila, conform Agerpres.

El a precizat că şcoala bine organizată cu reguli clare nu prezintă niciun fel un risc în ceea ce priveşte infecţia cu SARS-CoV-2. „Din punct de vedere al pandemiei – şi lucrul acesta a fost demonstrat de foarte multe ţări – şcoala bine organizată cu reguli foarte clare, cu personal instruit, cu copii care sunt îndrumaţi să respecte aceste principii de protecţie individuală nu prezintă niciun fel un risc şi cred că lucrul acesta trebuie foarte serios luat în considerare atunci când se iau decizii”, a spus Rafila, în cadrul evenimentului „Educaţie remedială pentru copiii vulnerabili – intervenţii directe ca răspuns la nevoile actuale”, organizat online de Salvaţi Copiii România.

Aproape 50% dintre profesori, vaccinați anti-COVID

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat joi că, până pe 16 martie, peste 135.000 de angajați din sistemul de învățământ s-au vaccinat împotriva SARS-CoV-2 cu cel puțin o doză, iar în ceea ce privește strict cadrele didactice, aproape 50% dintre aceștia sunt vaccinați cu cel puțin o doză.

La nivelul zilei de marți (16 martie – n.r.), aveam 135 mii angajați din sistemul de învățământ vaccinați. Adică pese 38%. Dacă ne raportăm la cadre didactice, procentul se apropie de 50%. Este o ocazie sa apreciez responsabilitatea cadrelor didactice”, a declarat Cîmpeanu, în cadrul unei conferinței.

Potrivit ministrului, pe lângă cei 60.000 de profesori înscriși inițial, s-au vaccinat alți peste 63.000. Majoritatea acestora sunt cadre didactice, întrucât aceștia au avut prioritate, având contact direct cu elevi. O altă categorie prioritară au fost angajații din școlile speciale. Profesorii au beneficiat și de un sistem de vaccinare prioritară, până pe data de 10 martie. Majoritatea celor cu vârsta până în 55 de ani au fost imunizați cu serul AstraZeneca.