Alertă de la ANM de ploi şi furtuni. Vremea se schimbă radical!

Meteorologii anunţă ploi torenţiale, cu descărcări electrice şi intensificări ale vântului, pentru Muntenia, sudul şi centrul Moldovei şi în Dobrogea, unde este în vigoare un Cod galben.

Totodată, judeţele Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea se află sub incidenţa unui Cod portocaliu de furtuni. În Bucureşti, temperatura maximă va fi în jur de 28 de grade.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică valabilă marţi, între orele 10.00 şi 20.00.

”În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a Munteniei, sudul şi centrul Moldovei şi în Dobrogea, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, cu rafale de 50…60 km/h şi pe arii restrânse grindină. Cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp”, potrivit ANM.

Codul galben este în vigoare în judeţele Vaslui, Galaţi, Brăila, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov şi în municipiul Bucureşti.

Tot marţi, între orele 13.00 şi 20.00, va fi în vigoare un Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, în judeţele Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea.

”În judeţele Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea vor fi intensificări ale vântului, vijelii, cu viteze la rafală de 70…80 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină şi averse torenţiale. Cantităţile de apă vor fi de 25…40 l/mp şi izolat de peste 50…60 l/mp”, au transmis meteorologii, potrivit News.ro.

În zona municipiului Bucureşti, marţi, între orele 10.00 şi 20.00, valorile termice vor fi mai scăzute faţă de intervalul precedent, astfel temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade. Cerul va prezenta înnorări şi, îndeosebi după-amiaza, vor fi intensificări ale vântului, în general cu viteze de 50…60 km/h, averse (10…15 l/mp), descărcări electrice şi grindină.