Achizițiile sociale și de mediu devin o prioritate în strategiile de dezvoltare ale companiilor

Cât de importante sunt achizițiile sociale și de mediu din perspectiva instituțiilor publice? Dar din perspectiva mediului de afaceri? Acestea sunt doar două dintre temele principale dezbătute în cadrul evenimentului Gala Premiilor cu impact social și de mediu 2022”, organizat pe 9 martie la București, prilej cu care a fost prezentat și ghidul privind achizițiile cu impact social și de mediu realizate de către companii.

Ne-am propus, prin acest eveniment, să promovăm instituțiile publice și companiile care au realizat achiziții cu impact social și/sau de mediu. Premiile acordate în cadrul Galei nu reprezintă doar o recunoaștere a eforturilor lor în direcția achizițiilor cu impact social și de mediu, ci și un exemplu menit să inspire și alte organizații, instituții și companii”, declară  Loreta Isac, manager proiect, Centrul pentru Legislație Nonprofit, unul dintre inițiatorii evenimentului. Datorită rolului pe care l-au avut anul trecut pentru acest sector, cu impact pozitiv pe termen mediu și lung, mai multe instituții publice și private au fost premiate.

Din „Raportul de politică publică” (prezentat în același cadru formal al Galei), reiese că nivelul ridicat al sumelor alocate pentru achiziții în general, la nivelul instituțiilor publice și al companiilor, are ca efect direct recalibrarea strategiilor de dezvoltare și realizarea obiectivelor de sustenabilitate în cele două sectoare, public și privat. Mediul de afaceri a înțeles acest lucru, marile companii introducând criterii de evaluare legate de mediu, de transparență sau sociale în alegerea furnizorilor lor. Cu un procent de aproximativ 14% din PIB la nivelul Uniunii Europene, achizițiile publice au devenit instrumente importante pentru realizarea obiectivelor de politică publică ale statelor membre”, se arată în raport.

„Aproximativ 50% din veniturile Ateliere Fără Frontiere provin din contractele pe care le avem cu diverse companii, pe partea de colectare DEEE și comenzi produse remesh și ne bucură nespus că din ce în ce mai multe companii, dar și instituții publice, recurg la astfel de achiziții verzi. Sperăm ca, odată cu lansarea noului ghid dedicat achizițiilor cu impact social și de mediu realizate de companii, cât mai mulți actori din sectorul privat vor recurge la servicii derulate de către întreprinderile sociale.” a declarat și Damien Thiery, CEO-ul Ateliere Fără Frontiere.