Academia de Studii Economice, locul I în România în clasamentul celor mai bune universităţi
Academia de Studii Economice din Bucureşti a anunţat că se situează, pentru a cincea oară consecutiv, pe locul I în România, conform clasamentului Times Higher Education World University Rankings, ediţia 2024, şi pe poziţia 801 – 1.000 la nivel global.
„Academia de Studii Economice din Bucureşti, liderul învăţământului economic şi de administraţie publică din România, este cotată pentru a cincea oară consecutiv drept cea mai bună universitate din România, conform ediţiei 2024 a prestigiosului clasament Times Higher Education World University Rankings, apărută în data de 27 septembrie”, informează instituţia de învăţământ superior.
Cea de-a 20-a ediţie anuală a THE World University Rankings include aproape 2.000 de universităţi din întreagă lume, în urma evaluării a 2.673 de instituţii din 127 de ţări, un record al ultimilor ani.
Agenţia internaţională de clasamente ia în calcul cinci aspecte principale pentru definirea metodologiei de clasificare: predarea şi mediul de învăţare, mediul de cercetare, calitatea şi influenţa cercetării, transferul de cunoştinţe către industrie şi perspectiva internaţională a universităţii.