29.000 de tone de ambalaje SGR predate de RetuRO către reciclatori în primele 6 luni de funcționare a programului
RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, informează că în primele 6 luni de funcționare a programului a predat către reciclatori 29.000 de tone de ambalaje SGR, ceea ce reprezintă aproximativ 85% din cantitatea de ambalaje returnate și colectate de la consumatori.
Din cantitatea colectată și trimisă către stațiile de reciclare, aproximativ 90% a fost direcționată către operatori locali, urmărind principiul bottle-to-bottle, care asigură că materia primă secundară ajunge în același tip de produs din care a provenit.
SGR este un proiect național cu real impact asupra întregului lanț de colectare-reciclare și un instrument transparent privind trasabilitatea cantităților colectate și direcționate spre reciclare. În cele 6 luni de la implementare, Sistemul de Garanție-Returnare a evoluat constant: 152.000 de tone de ambalaje au fost puse pe piață de către producători, dintre care 34.000 de tone fiind colectate de la lansarea sistemului, până la finalul lunii mai a.c. În prezent, aproximativ 2.000 de curse zilnice sunt efectuate de cele 600 de mijloace de transport implicate în procesul de colectare zilnică a ambalajelor SGR. Aproximativ 85% din cantitatea de ambalaje colectată a fost deja direcționată către unități de reciclare, ultima etapă a acestui mecanism complex, confirmând astfel funcționarea eficientă a Sistemului de Garanție-Returnare.
„RetuRO asigură cu succes nu doar întoarcerea materialelor în piață, ci și transparența circuitului ambalajelor pe întreg lanțul, din etapa punerii lor pe piață, a colectării, până la etapa de reciclare. Sistemul de Garanție-Returnare dezvoltă o infrastructură cuprinzătoare care susține eforturile de reciclare în România, infrastructură ce integrează tehnologie, echipamente de ultimă generație, planificarea strategică, și, cel mai important, implicarea comunității. Rezultatele înregistrate în primele șase luni de la lansarea acestui program național în România ne întăresc convingerea că împreună cu toate părțile implicate vom contribui decisiv la consolidarea unei economii circulare în România”, declară Gemma Webb, CEO și Președinte al Directoratului RetuRO.
Calitatea materiei prime secundare furnizate de RetuRO este net superioară oricărui tip de material (PET, sticlă, metal) recuperat prin alte fluxuri de colectare, aspect confirmat de către operatorii de reciclare. Acest lucru generează un impact pozitiv asupra procesului lor de producție, de exemplu, prin eficientizarea consumului de energie. De asemenea, reciclatorii certifică faptul că baloții primiți prin SGR furnizează și cantitățile necesare pentru asigurarea unui proces de reciclare continuu.
Prin prisma economiei circulare, RetuRO asigură întoarcerea materialelor în piață, precum și transparența parcursului acestor materiale pe întregul lanț, din momentul punerii pe piață, colectării, până la reciclare. RetuRO publică lunar rapoarte preliminare (pe data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară de colectare) și rapoarte finale (pe data de 25 a fiecărei luni, pentru luna anterioară de colectare), care includ cantitățile de ambalaje predate spre reciclare și cantitățile de ambalaje intrate în instalațiile de reciclare.
RetuRO colaborează cu cele mai mari companii de reciclare din industria locală, pe diferite tipuri de materiale. Selecția acestora are în vedere criterii precum capacitățile de procesare a ambalajelor preluate pentru reciclare, tehnologiile disponibile pentru reciclare, experiența în domeniul reciclării și reputația în industrie, precum și stabilitatea financiară.
Nu în ultimul rând, procesul de selecție a operatorilor de reciclare are în vedere ca ambalajele SGR, care devin materie primă secundară, să fie reciclate conform principiului bottle-to-bottle, astfel încât materia primă secundară să ajungă în același tip de produs din care a provenit.
Sistemul de Garanție-Returnare reprezintă un pas semnificativ în direcția promovării unei economii circulare în România. SGR este un instrument util, transparent și accesibil, care contribuie la un mediu mai curat pentru un viitor sustenabil.